|
ain't no rest for the wicked; closed.
|
|
Topic Started: Oct 14 2011, 04:06 PM (141 Views)
|
|
Lancelot Garcia
|
Oct 14 2011, 04:06 PM
Post #1
|
- Posts:
- 12
- Group:
- Werewolves
- Member
- #139
- Joined:
- October 13, 2011
|
- Marai, injurand scurt. Impotmolit la coltul facut de doua alei care se deschideau spre patru, continua sa se intoarca pe calcaie, nestiind pe unde sa o apuce; nici macar nelipsita-i tigara infipta ba intre degetele mainii stangi ba intre buze nu-i era de ajutor. Facu un pas inainte spre aleea din stanga sa, cea mai apropiata, insa nu se repezi inainte--sari inapoi, auzind pasi care-l facura sa inghete. Se departara, insa, repede, si isi trecu absent mana prin par, uitand sa mai injure pe cine trecuse pe acolo, prea preocupat de o cale de scapare ca sa mai bage de seama aceasta schimbare neasteptata.
Inspira adanc. Nu, nu putea merge spre stanga. Chiar daca vantul batea din directia aceea si purta doar izul de dupa ploaie prin aer si pasii ar fi putut fi un ecou indepartat, nu se simtea in siguranta sa o ia pe acolo. Nu se putea increde in nimeni, oricum. In schimb, dinspre celelalte trei strazi pietruite, nu se auzea si nu se simtea nimic. Era adevarat ca vantul nu batea din acea directie, dar Lancelot era destul de capabil sa simta orice miros, multumesc foarte mult. Dand aerul din piept afara ca si cum ar fi alergat mile intregi, dezlipi tigara dintre degete cu buzele si facu un pas.
Se misca cu precautie. Casele care inconjurau strazile erau parasite, inalte, si doar cateva din perete in perete. Brusc, cand coti spre o alee ce parea infundata dupa suieratul vantului si mirosul dezgustator, privirea ii fu captata de... zid. Inalt. Nu fara proeminente de care cineva se putea tine in timp ce se catara. Denivelat, era crestat la varf si parea aproape plat. Asimiland informatia si batand in perete pentru siguranta, Lancelot zambi atat de brusc incat tot ceasul biologic i se dadu peste cap. Intinse mainile julite sa insface un colt, lipi talpa de perete, si incepu sa urce.
Miscarile ii veneau natural acum, dar peretele parea sa se ridice la nesfarsit. Talpile ii alunecau si juliturile din palme incepeau sa i se adanceasca dureros la viteza la care se catara, asa ca injura, marai cand piciorul ii fu blocat pentru o secunda, intinse mana si--
Son of a bitch. Ajunsese pe partea plata a zidului.
Doar ca in loc sa fie complet plat pentru doar cativa metri, cand se ridica pe coate si se tari pana pe ceva ce semana foarte tare cu asfaltul, isi dadu seama ca nu era un zid--era o alta strada. Scanci cand pietricelele ii intrara in palme, insa scancetele ii fura acoperite de un val de injuraturi ce i se rostogoli printre dinti cand se ridica si privi in jos, la strada de dedesubt, si in sus, la un alt zid inalt. Lipindu-si palma zgomotos de fruntea care statea sa explodeze, se injura si pe sine, si pe faptul ca zambise intr-un moment complet inoportun: probabil ca ajunsese pe alta strada din cauza nenorocitului de ceas biologic.
Inspira adanc, zdrobi mucul de la tigara sub picior si porni mai departe.
|
|
|
| |
|
Ivy Gaunt
|
Oct 17 2011, 02:36 PM
Post #2
|
thief, weather manipulation
- Posts:
- 40
- Group:
- Creatures
- Member
- #100
- Joined:
- November 28, 2010
|
- Frigul ce-l aducea toamna ii facea pe demoni sa nu mai zbenguie aiurea pe afara, un lucru de care Ivy putea profita fara dar si poate, avand in vedere ca nu era in relatii prea bune cu ei, desi ea locuia printre acestia. Insa acum se putea plimba ea fara sa dea la fiecare pas de ochii lor rosii, pe acel teritoriu pe care locuia de aproape patru sute de ani. Chiar trecuse vreo doua luni deja de cand nu isi mai lasase ochii sa se priveasca peisajul de la demoni. Era placut baga ea de seama in timp ce cobora la poalele muntelui. Se simtea ca si cand participa la un fel de terapie, caci ciudat, dar isi simtea sufletul in pace, impacat. De cand il omorase pe stapanul ei, pe Damien, mintea ei nu isi gasise deloc o stare anume, vesnic simtea ca se asfixiaza si pana in acea zi nu realizeze care era cauza. Acum insa, totul parea sa aiba sens. Ii parea sincer rau ca il ucisese pe Damien, dar nu putea sa regrete atat de amarnic intreaga poveste. Acum era o creatura libera, trebuia sa o bucure, nu? Nu. Nu chiar. Ivy se simtea incompleta fara un stapan. Dar nici nu facea cine stie ce eforturi sa acapareze unul, tocmai pentru ca ei ii placea sa fie cea prinsa
Rar, Ivy alegea sa paraseasca teritoriul demonilor pe langa portile mari, caci deobicei pe acolo paza era mai ridicata. Si cum nu mai mersese pe acolo de luni bune venise vremea sa o faca. Isi alese haine subtiri ca deobicei si pleca fara probleme de sub acoperisul casei ei. Cum nu se putea transforma in niciun animalut, pentru ea sa strabata distante mari era mai dificil, dar dupa cinci sute de ani de batut la picior insula-n lung si-n lat avea antrenament. Treptat cararile pamantii se transformau in stadute, acesta fiind un semn ca se apropia de labirintul acela in care se ratacise acum multi, multi ani. In acel moment il cunostea destul de bine, dar nu asa ca un demon, desi puteai sa spui ca si ea este unul dintre ei caci fusese primita in clan in mod oficial de un fost lider, de dinainte de Sebastian Arkady si Joseph Warren sau cum l-o fi chemand pe cel nou. Pentru ca Ivy nu avea probleme cu vremea sau cu solul enervant de insula, purta in picioruse o pereche de sandalute, asa ca tocul mic al acestora incepu sa sune cand zidurile inalte ridicate de o parte si de alta a stazii asfaltate, propagau sunetul mai rapid. Merse timp de un sfert de ora luand-o cand la dreapta cand la stanga pana ce auzi niste sunete. Se opri caci era sigura ca acelea fusesera niste cuvinte, deci era vreo vietate cu doua maini si doua picioare, imediat la stanga. Nu auzise ce spusese, dar nu parea fericit. Spera sa nu fie un demon care o cunostea si care-i purta pica. Nu avea chef sa se lupte cu vreo pisica neghioaba. Se puse iar in miscare si depasi un colt intrand pe o noua straduta unde descoperi o silueta. Varcolac. Se simtea atat de bine cand putea ghici specia in mai putin de o secunda. Ochii aurii ii dadeau mereu de gol. Rasulfa usurata ca nu era un demon, dar una peste alta era ciudat. Ce naiba cautau varcolacii la demoni? Ei nu stiau ca demonii cum prindeau ceva, cum omorau? Ei nu aveau tratate ori respect pentru ceilalti. Se apropie marind pasii si scurtand astfel distanta dintre ei doi. In timp ce facea asta, ochii ei gri devenira complet albi. Asta se intampla cand isi folosea puterea, dar nu multi stiau de ce se transforma asa dintr-o data. Brusc incepu sa ploua torential, adica peste 50 L pe metru patrat. Cerul deveni negru, intunecandu-se in mai putin de un minut. "Stii unde te afli, cretule?" intreba ca si cand nimic ciudat nu se intamplase si ca evident nu ea era de vina pentru schimbarea brusca a vremii.
|
|
|
| |
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous)
|