|
Elise Dienenthal
|
Jan 22 2010, 10:03 PM
Post #1
|
Hunter ; pictorita
- Posts:
- 35
- Group:
- Hunters
- Member
- #53
- Joined:
- December 15, 2009
|
[align=center] [/align]- '' Nu stiu ce-as putea scrie intr-un caiet atat de gol. Simplul meu nume nu e de ajuns. Cateva cuvinte insirate fara noima ar parea stupid. Asa ca voi incepe prin a-l mazgali. Primele pagini te-as sfatui sa nu le citesti pentru ca vei da numai peste pete de cerneala albastra si cateva culori de acuarela pe care le-am amestecat intre ele cu putina apa. Pana nici randurile nu se mai vad. Dar nu cred ca asta este important. Nu stiu cum e pentru tine acest inceput, dar eu il numesc 'autentic'. Cred ca nimic din ce mi s-a intamplat nu as mai putea reproduce aici pentru ca nu-mi aduc aminte. Si, mai mult decat atat, nici nu stiu sigur daca vreau sa imi aduc aminte peste ani. Sunt de parere ca, cu cat as stii mai putine despre mine, cu atat as fi mai impacata cu mine. De multe ori ma trezesc noaptea si ma intreb cine sunt, cum am ajuns aici, de ce am fost abandonata, de ce Klaus m-a ajutat, ce voi face in continuare? Buna intrebare ... ' ce voi face? ' Nu cred ca pot raspunde in clipa de fata la cele enuntate mai sus. Si as minti daca as scrie acum ca voi putea raspunde vreodata la ele. Sunt chestii pe care nu le putem descoperi decat traindu-le.
Ei bine, eu una nu vreau. Mi-e de ajuns ca sunt aici, ca nu stiu niciodata ce trebuie sa fac, ca dau in fiecare zi peste lucruri si oameni care nu au nicio legatura cu existenta mea. Cel mai bine ar fi fost sa fiu invizibila. Dar sa exist. Sa apar atunci cand vreau. Si sa dispar cand altii ma vor. Dar cer prea multe lucruri imposibile. Tati imi spune asta des. Stii? Sunt oameni pe care-i iubesc atat de mult pentru ca sunt alaturi de mine! Si ... hmm, uneori sunt oameni care vreau sa fie langa mine si ei nici macar nu stiu. Cred ca e ironia sortii. Sau jocul de ruleta ruseasca. Astazi cred ca mi-am invins teama de paduri. Tocmai am pictat, fara sa-mi dau seama, niste copaci si mai tarziu am decorat totul in asa fel incat sa semene cu lucrul de care mi-e frica cel mai mult. Astfel de locuri imi trezesc niste fiori greu de descris. Cred ca a ramas, chiar si peste ani, acea conexiune cu trecutul meu. Dar ghici ce! In dimineata asta, Klaus m-a cules de pe jos de prin bucatarie. Si mi-a lasat cadou pe noptiera din camera mea si sticla de vin pe care o golisem in toiul noptii de una singura. Si da, imi astept pedeapsa.''
[align=right]Pe alta data, Ela. [/align]
|