| ~Doll's death dawn~ | |
|---|---|
| Tweet Topic Started: Jan 22 2010, 08:54 AM (297 Views) | |
| Claire Herzig | Jan 22 2010, 08:54 AM Post #1 |
![]()
bibliotecara
![]()
|
[align=center]![]() "Sometimes I cannot take this place Sometimes it's my life, I can't taste Sometimes I cannot feel my face You'll never see me fall from grace."[/align] "Eu..eu nu sunt ca tine. Tu nu trebuie sa fii la fel." Era imposibil sa'i explice..era o dorinta ciudata, de neimplinit, si el nu intelegea. Destinul nu dorise asta. Nu dorise ca ei sa fie la fel, sa se completeze , sa atinga perfectiunea impreuna. Ofta slab, unghiile lungi si rosii jucand pe marginea mesei, salbatic. Nelinistea se instalase absolut de tot asupra ei, ochii sai rosii stralucind satanic in intuneric. "De ce?" Ofta incet, pierzandu'si privirea in noaptea neagra. Stelele luminau pal, invaluite in misterul ciudat al conacului amplu si gol, tapetat frumos, cu multe tablouri ingalbenite de vreme atarnate de pereti. Candelabrul ce impodobea tavanul alb se aprise incet, fiecare lumanare clipocind puternic in intunericul de odinioara. "Nu ti'a fost scris in stele." Nu urmarea sa'i dea vreun raspuns asteptat, stiind ca Michael avea obiceiul sa iscodeasca si sa mustaceasca pana in momentul cand auzea ce voia.. Il indragea macar? Habar n'avea. Cert ca intotdeauna sa ingrijora pentru el, fie ca era nevoie, fie ca nu. Iar el, in orgoliul sau nebun, fie ca se tara intr'o balta de sange spre ea, fie ca privea stele, cocotat in vreun copac, spunea acelasi lucru: "Calmeaza'te, n'am nimic.". O amuza aceasta reactie seaca, fiind ea mereu cea care'l salva, care'i facea toate poftele, care ii juca jocul infantil si enervant, iar el, ca si cum nu i'ar fi fost dator cu nimic, era hotarat sa strige sus si tare ca nu are nimic. Dar le avea pe toate, de la un capat la altul. El era tanar, era viu, era frumos si inca nestiutor. Si, colac peste pupaza, voia sa fie demon. Cat orgoliu si lipsa de experienta. "Dar..imi doresc, Claire, imi doresc mult." Tonul acela..acum era constienta ca MIchael isi dorea din toata inima acest lucru, iar ea nu era capabila sa'l indeplineasca. Si chiar daca ar fi fost, nu ar fi facut'o niciodata. Nu l'ar fi inhamat in veci pe el la eternitate. Era periculoasa, lunga si grea. "Este imposibil." Tanarul se ridica de pe scaun, si se apropie de ea, cu un rictus scanteietor. Isi lasa o mana sa'i cada pe umarul ei dezgolit, rochia'i neagra, stransa pe trup, pana la genunchi, tresarind brusc la atingerea sa. Voia s'o ademeneasca, s'o provoace la un joculet care ar fi rezultat moartea lui. De obicei, nu se putea stapani cand ii placea ceva. Si, ei bine, acel muritor chiar ii placea. "Nu fii copil, Michael.." Incerca sa nu se mai gandeasca la atingerea lui, care acum zabovea de'a lungul claviculei, si'si sprijini capul in palme. Si acum..de ce? De ce isi dorea atat de mult el sa fie demon? Sa poata guverna asupra ei cu usurinta? Sa nu mai fie nevoie sa'l apere? Sau..sa profite cu nonsalanta de slabiciunea ei, adica el insusi? Prostii..isi aprinse o tigara, tanarul departandu'se rapid. Nu tolera fumul, si probabil el il intelese destul de clar ca un apropos de a mentine pentru moment distanta. Obosise de cand ii explicase, si el clar nu voia sa accepte ideea. "Claire? Te iubesc." Cum sa nu..pentru un mic serviciu, dragul de el iubea pe oricare dintre ei. Si acum, de ce era negativista? Era perfect convinsa ca tanarul, pierdut in aburii tineretii, chiar era atasat destul de puternic de ea. El era constient ca ea putea sa'i ofere orice, si niciodata nu i'ar fi facut absolut nimic. Perfect adevarat..dar pana cand? "Claire, te'am suparat?" Se aseza in dreptul ei, mangaindu'i crestetul impodobit cu o mare de par blond-alburiu, drept si matasos. Deschise incet ochii in palme, iar rosul ca de foc al ochilor se stinse. Ridicandu'se in picioare, il. privi zambind. Parul saten, drept, pana la umeri, camasa cu primii nasturi descheiati, blugii tociti despre care insistase atata sa'i arunce. Ii placea. Il placea. "Tu? Niciodata." Ii mangaie crestetul capului asemenea mamei protectoare, el culcandu'si capul pe umerii ei. "Si totusi..vreau.." [align=center]***[/align] [align=center] ![]() "If I gotta sin to see her again, then I'm gonna lie, and lie, and lie."[/align] Vestea fu primita ciudat, printr'o trantire brusca la pamant, cu ochii incatusati de sange si roseata. Racnise din toate puterile ca totul e pierdut, apoi lesinul ce urma putea fi numit teatral, ca o prabusire demna de Julieta in prim-plan. Prostutul..nimic nu avea sa fie etern, nici macar el, cu toate sperantele pe care si le pusese in ea, sperante desarte, nu fusese salvat de cruda doamna cu coasa. Se ridica in picioare, cu umerii plecati in pamant, vesnica tigara aprinsa in mana, apoi se lasa incet in jos. Inchise ochii, prabusindu'se intre cearsafurile de matase. Pleoapele albe ii se zbatura de cateva ori fara viata, apoi isi trase rasuflarea brusc. Stia ca e mai vie ca oricand pana acum, descatusata de grija micului sau muritor. In ambiguitatea absoluta in care fusese aruncata, intelese ceva: accident de masina. Moarte. La naiba. 'Lucifer, ajuta'ma.' Avea sa treaca si peste asta..numai rabdare ii mai trebuia. Avea sa se izoleze in cartile ei, intre filele lor pline de intelepciune, in tigarile ei, in parfumul tutunului, asemanator cu ciocolata. Nimic nu o impiedica sa'si ia de pe cap aceasta vina..si atunci, de ce? Michael traise intotdeauna in pacat, in pacat cu ea de altfel. De ce El i'l rapise de sub aripa sa protectoare? 'Lucifer! Te blestem!' Tot trupul ii zvacnise convulsiv cand luase numele Domnului ei in desert. Nu putea sa muste mana ce'o hranea. El isi permitea sa'si controleze asemenea unui papusar creatiile sale perfecte, asa-zisii demoni, cu trup curat, perfect, dar murdari pe dinauntru. Presupuse ca El radea acum, privind'o tavalindu'se in chinuri fizice si psihice. 'Iubeste'ma, Claire, iubeste'ma..Altfel, vei fi supusa pieirii, draga mea..' Rasul Lui sinistru ii inalui mintea, un ranjet sadornic intinzandu'i'se tacticos pe buze. Intradevar, numai El era adevarata ei dragoste, si nimeni altcineva. 'Nicio lacrima, te rog, nicio lacrima, Claire.' |
![]() |
|
| Claire Herzig | Jan 23 2010, 11:59 PM Post #2 |
![]()
bibliotecara
![]()
|
[align=center]![]() "We played a lot of games, but this one is magic, isn't it?"[/align] Cu mare greutate i'a dezlipit grijulie degetele micute ale Larei din jurul gulerului sau de blana, si a lasat'o jos. Ghanada pornise in sus, pe deal, iar Deidre, dupa ce ii arunca o privire plina de regret peste umar, pleca si ea. Uitandu'se absenta dupa ele, simti o mana calda inconjurandu'i incheietura. A luat fetita cu parul asemeni mierii lichide in brate si a mangaiat'o. "Imi pare rau ca ti'ai pierdut tovarasul de joaca." In comparatie cu sfaturile celorlalte doua femei, cuvintele acestea fusesera cele mai de pret. Ghanada insista sa uite tot, sa incearce sa adoarma, si dimineata va fi ca noua. Ignoranta progenitura a lui Lucifer. Insa Deidre o privi cu compasiune si ii spusese pe un ton plin de mila ca asa sunt muritorii. Din cand in cand, venea la ea cate'un pelerin care aducea informatii de 'dincolo'. Acestea erau singurele care'i reconstruiau imaginea lui frumoasa, clipele petrecute impreuna cu el si toate acestea ii rabufneau in minte doar la subiectul taboo 'Michael'. Si totusi, o interesa. O durere surda ii comprimase gandurile puternic. Ea, micuta Lara, fetita Cielei, in micutul ei univers paralel cu cel din care facea parte restul lumii [copil sonat, exact ca maica'sa], ii fusese de ajutor. Intelesese ce era de facut - trebuia sa considere ceea ce se intamplase un joc copilaresc, in care celalalt copil isi luase jucariile si plecase acasa. Suportase cat de cat bine condoleantele celorlalte fiinte care o inconjurau si erau informate de situatia in care fusese pusa. Dar, in afara de senzatia de neputinta care ii se paru deja exagerat, indiferent de ce se intamplase, nu patise aproape nimic rau. Isi forta mintea sa se relaxeze. [align=center]***[/align] Pietrisul scartaia sub pasii ei. Lara fugise de mult spre casa, isterica Ciela dand deja urletul final, care semnala momentul de pregatire pentru somn. Hmpf, ce prostie. Nu vedea nimic, ceata lasandu'se densa in jurul lacului. Auzea valurile care atingeau agresiv marginea de uscat, clipocitul agitat al malului, oracaitul sinistru a broastelor, totul ii se parea smuls dintr'o poveste. Simtise mirosul greu al mlastinii, si auzise si vantul susotind prin stufaris. Nu intelegea ce naiba cauta acolo, dar accepta necesitatea acestei plimbari sinistre printr'o mlastina infundata in ceata densa. Pielea ii se incretise in aerul rece si umed. Urmase o clipa de tacere, ca si cum timpul s'ar fi oprit. Un raset dulce, de clopotei argintii, iar ea s'a infiorat, ochii inrosindu'i'se brusc, intelegand ca, din nou, nu era singura. Si nu, nu era o prezenta umana. "Eu sunt cea care infloreste pe ram!" Avea voce subtire, familiara, desi era convinsa ca nu o auzise pana atunci. Inchise ochii, ametita de indoiala. Ceata argintie se ridica, iar ceea ce vazu, o facu sa'si ridice intrebator o spranceana: un copac in floare, in mijlocul mlastinii negre. Se trezi inaintand spre el, isptita de vederea acelei ciudatenii. Intr'o lume inchisa la culoare, acoperita de ceata, un copacel traia in lumina lunii. Stelele sclipira vag intr'un suvoi nesfarsit, frunzele fragede disparura, si arborele se scufunda in pamantul vesnic reavan. Privi in gol, intrebandu'se daca El o punea la incercare, dar tocmai ii aratase Ispita pe care o ignora. De ce o ignora? Pentru ca putea sa renunte la cariera sa de demon, trimis al lui Lucifer, si ar fi putut fi om. Insa vocea, cu dulceata ei nepamanteana, disparu. Totul disparu. Sentimentele omenesti nu'i faceau bine nicicum, ba chiar o influentau negativ. Isi repeta vorbele pe care le auzise in minte, dandu'se inapoi. 'Te felicit, rezisti..' De data asta, vocea suna aurie, patrunzatoare si senzuala, ca torsul unei feline mari. Intelesese perfect. Isi pleca fruntea respectuos, un zambet razlet intiparindu'se pe buzele rosii. Un inger/demon puternic se juca cu ea. Fusese trimis sa'i joace o farsa, prin care s'o izgoneasca de printre cei de jos. Bineinteles, El cu siguranta era suparat. Ii jurase credinta si, cu toate astea, il vanduse pentru un muritor amarat. Tremura odata cu faldurile negre ale rochiei. Atunci se trezi in ea dorul de negurile fierbinti ale taramului natal. Trebuia..trebuia sa plece de aici. |
![]() |
|
| 1 user reading this topic (1 Guest and 0 Anonymous) | |
| « Previous Topic · Journals · Next Topic » |











